Editorial

#Eurovision – Sinteza unui weekend nebun

Romaneasca

Salutare tuturor! Numele meu este Bogdan si probabil sunteti surprinsi ca va scriu pentru prima oara in Romana pe acest site.

Este un mic cadou din partea noastra, a echipei de la Eurovision Ireland, pentru cei care ne sustin din Romania.

Asa cum spune si titlul, azi o sa vorbim despre ce s-a intamplat in weekendul ce tocmai s-a incheiat.

VINERI 2 MARTIE 2018

Incepem cu Cipru. Da! In sfarsit un cantec pe care poti dansa. Eleni Foureira ne canta “Fuego” adica Foc (daca mai avea nevoie de traducere)… sau mai bine zis Ard in Flacari? sau sa arzi tu in flacari daca e sa ne luam dupa videoclip :))

Reteta:

  1. Fata frumoasa
  2. Sunet specific (filonul folcloric :P)
  3. Melodie de dans
  4. Putin Boom
  5. Una bucata Anananas

Radem si glumim, dar melodia e una buna si ma bucur de alegerea Ciprului. Cel putin ne mai scoate din starea de balada in care suntem. Calificare in finala? 90% DA

Tot vineri Olanda a dezvaluit in sfarsit piesa pe care Waylon o va canta anul acesta la Lisabona: “Outlaw in ‘Em” sau cum spune el – in fiecare din noi este cate un nelegiuitor –

Un cantec 100% country. Country American. Foarte frumos pentru un asemenea stil, dar nu pentru Europa.

Reteta:

  1. Cantaret de muzica country
  2. Popularitate in urma participarii anterioare la Eurovision
  3. Sunet 100% American

Waylon are o voce buna. In 2014 ne-a prezentat un country soft (lejer), digestibil pentru intreaga Europa (Calm After the Storm) . Acum insa este cu totul altceva. Calificare in finala 50-50.

SAMBATA 3 MARTIE

Finlanda – Anul acesta Finlanda a ales o cale mai usoara de a-si alege melodia care sa-i reprezinte la Eurovision. Pentru ei va canta Saara Aalto cu “Monsters

Reteta:

  1. Fata talentata si populara in Finlanda, Uk si restul Europei
  2. Se aleg 3 cantece pentru ea
  3. Publicul decide care e cel mai potrivit cantec

Voce buna, cantec bun, versuri bune. Calificare in finala: 90 %

! Ca si fapt divers. De cand s-au introdus semi-finalele, iar Cipru si Finlanda au fost in aceeasi Semi-Finala, niciodata nu s-au calificat amandoua. Ori Cipru ori Finlanda. Sa fie acesta anul cand ambele se califica? Se va rupe blestemul?

Estonia – N-am sa spun multe cuvinte despre aceasta tara. Era de asteptat cine va castiga Eesti Laul 2018: Elina Nechayeva cu “La Forza

Reteta:

  1. Fata frumoasa si cu o voce superba de opera
  2. Melodie care sa-i evidentieze calitatile vocale
  3. Rochie inspirata din alte editii ale Eurovisionului (Moldova 2013, Rusia 2015)

Elina este una dintre favoritele acestui an, dar nu stiu daca va fi pe placul tuturor. Ceea ce stiu sigur este ca are o voce buna. Singurul lucru care poate sa o impiedice sa se califice este insasi vocea ei. Daca nu rezista la repetitii, nu se va califica. Cantecul cere o interpretare perfecta. Calificare in finala 99% (daca vocea ii permite)

Voi mentiona in treacat ca tot sambata a fost a 2-a semi finala a Lituaniei si a doua sansa la Melodifestivalen in Suedia. Despre aceste tari vom vorbi cand le vom sti reprezentantul.

Trecem la Islanda. Anul acesta n-au prea avut ce sa aleaga islandezii. Dar totusi au facut-o (si nu fara drame).  Pentru moment Ari Ólafsson ii va reprezenta cu cantecul “Our Choice” (Alegerea noastra). Am spus pentru moment, pentru ca din cate am inteles exista o contestatie din partea cantaretului care a iesit pe locul doi in ceea ce priveste voturile in super finala.

Reteta:

  1. Cantaret tanar si (sa zicem) cu priza la adolescente
  2. Voce neimpresionanta
  3. Cantec neimpresionant

Sansele de calificare a lui Ari Ólafsson in finala: 10%

A venit si randul la San Marino. Anul acesta a fost prima data cand San Marino a avut o selectie nationala. Evident cu ajutor din partea altor tari. Melodia castigatoare a fost “Who We Are” (Cine suntem) cantata de Jessika feat. Jenifer Brening

Reteta:

  1. Doua fete frumoase si talentate
  2. Cantec ok, inspirat din anii precedenti (A se vedea Heroes)
  3. Non-balada
  4. Robotei care danseaza pe scena

Mie personal mi-a placut ce am vazut in timpul finalei. Toata lumea se astepta ca Sara del Blue sa castige, dar se pare ca Jessika a fost “the dark horse” in acest an.

Sanse de calificare in finala: 60%

Polonia si-a ales si ea cine o va reprezenta la Lisabona. Gromee feat. Lukas Meijer cu melodia “Light Me Up” (Lumineaza-ma?) Cred ca a fost cea mai buna alegere din tot ce s-a vazut si s-a auzit in selectia lor.  Personal ma deranjeaza ca performanta lor arata atat de haotica, nefinisata si neinchegata. Dar au timp pana in Mai sa mai lucreze la ea.

Reteta:

  1. Sunet si ritm modern
  2. Voci semi-decente
  3. Refren aproape inexistent, dar usor de retinut

Polonia a avut intotdeauna multi sustinatori in Europa. Nu vad sa fie o melodie pe placul juriilor de specialitate, dar probabil fanii o vor salva (plus faptul ca e printre putinele de acum care suna mai energetic). Sanse de calificare in finala: 65%

DUMINICA 4 MARTIE

Incepem cu Portugalia. Si anul acesta Portugalia a ales sa mearga pe mana unui cantec pe care sa-l “simti”. Alegerea lor este Claudia Pascoal cu cantecul “O Jardim” (Gradina)

Nu cred ca va functiona aceasta reteta la fel de bine ca si anul trecut, dar nu pot sa fiu suparat pe decizia lor.

Reteta:

  1. Muzica pe placul lui Sobral
  2. Accent pe sentiment
  3. Melodie care nu necesita forta vocala

Portugalia nu trebuie sa se califice in finala. Dar vom vorbi (prematur) de sanse in top 10. Sanse de a fi in finala in top 10: 70%

A venit in sfarsit si randul Azerbaijanului. Anul acesta au ales sa fie reprezentati de Aisel si “X My Heart

Aveam atat de multe sperante din partea Azerbaijanului. Este foarte clar ca cine a scris versurile nu este nativ englez.

“I can hear you when I Wake (…)

I can feel you when I Break

As you hold me, as you BEAM?”

Versurile cred ca au fost create cu dictionarul de sinonime in fata. Hai ca astea mai merg, dar cireasa de pe tort este la refren:

” I X my heart, I tear down the FIREWALL” Deci sa ne fie clar. Una este sa darami zidul si alta este sa darami firewall-ul. Sa inteleg ca Aisel vrea sa lase cale libera la malware(ul) de pe internet, ca nu vrea sa-si protejeze calculatorul, laptopul, mobilul si altele de  atacul virusilor? Pe mine m-a amuzat teribil.

Melodia este buna, imi place sa o ascult, dar ma buseste rasul.

Reteta:

  1. Voce buna
  2. Fata frumoasa
  3. Cantec antrenant (dupa reteta Melodifestivalen)
  4. Versuri scrise cu dictionarul de rime

Sanse de calificare in finala: 80% Daca schimba versurile (ceea ce sper), sansele sunt si mai mari.

Cam astea au fost gandurile mele despre acest weekend. Poate voi reveni si cu altele in viitorul apropiat. Lasa-mi un comentariu daca ti-a placut, daca nu ti-a placut sau ce parere ai tu despre cantecele alese in weekendul ce a trecut.

Autor: Bogdan-Stefan Fedeles

Sursa: Eurovision Ireland

Advertisements

Tell Us What You Think!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s